Potrivit ordinului ministrului Educatiei, in data de 26 aprilie nu vor fi tinute cursuri in invatamantul preuniversitar, astfel ca vacanta de Paste a elevilor a fost prelungita cu o zi.

"Elementele care au condus la fundamentarea deciziei initiate de Secretariatul de stat pentru invatamant preuniversitar sunt legate de concomitenta Sarbatorilor Pascale in lumea crestina si de faptul ca, in saptamana de vacanta care a premers Sfintelor Pasti, un numar mare de elevi a fost angrenat in olimpiadele scolare pe discipline", se arata intr-un comunicat al Ministerului Educatiei, citat de MEDIAFAX.

Recuperarea materiei aferente zilei de marti se va realiza intensiv, incepand cu 27 aprilie si pana la finalul semestrului. Directorii de scoli vor asigura recuperarea integrala a materiei", se mai arata in comunicatul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.