Suspectii sunt membri ai unor asociatii si fundatii care promoveaza cultura si religia islamica in comunitatile musulmane din Romania, se arata intr-un comunicat de presa de miercuri al DIICOT, potrivit MEDIAFAX.

Acestia ar fi implicati in actiuni cu potential de "radicalizare si prozelitism islamic radical", respectiv in sustinerea unor canale de finantare a acestor activitati.

Procurorii DIICOT au declansat cercetarile drept urmare a unei cereri de asistenta judiciara internationala formulata de catre autoritatile din Germania, privind un cetatean german de origine egipteana care s-a aflat pe teritoriul Romaniei, condamnat in Egipt, in lipsa, la o pedeapsa de zece ani de inchisoare pentru spalare de bani in folosul unei entitati teroriste de sorginte islamica.

Astfel, in 14 si 19 aprilie, procurorii DIICOT au facut 21 de perchezitii in Bucuresti si in judetele Constanta, Gorj, Mehedinti si Cluj.

Acestia au confiscat diferite inscrisuri si medii de stocare a datelor, care pot constitui probe sau pot prezenta interes in cadrul anchetei.

Procurorii DIICOT au perchezitionat, marti, domiciliile conducatorilor Ligii Islamice si Culturale din Romania si Fundatia Culturala IslamulAzi din Bucuresti, Constanta si Cluj-Napoca, precum si a altor persoane implicate in aceste organizatii, in cadrul unei anchete de antiterorism.

In urma perchezitiilor efectuate de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au fost ridicate carti, laptopuri, computere, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul organizatiilor.

DIICOT a refuzat, marti, sa faca orice comentariu privind aceste perchezitii sau sa dea detalii.

Potrivit site-ului Ligii Islamice si Culturale, principalul obiectiv al acesteia este o corecta prezentare a fenomenului islamic, cauzele care au dus la fireasca lui raspandire, precum si principiile care stau la baza unei credinte ce propaga binele, adevarul si iubirea aproapelui. De asemenea, Liga se ocupa cu ajutorarea categoriilor sociale defavorizate.

Miercuri, DIICOT a precizat ca in urma unei cereri de asistenta judiciara internationala formulata de catre autoritatile din Germania, face investigatii, la care au participat politisti de crima organizata si jandarmi.

Procurorii DIICOT au primit si sprijinul tehnic si informativ al Serviciului Roman de Informatii (SRI), autoritatea nationala in domeniul prevenirii si combaterii terorismului.