Rodier a avertizat ca populatia nu trebuie sa foloseasca Tamiflu, pentru ca acest medicament poate proteja organismul impotriva virusului gripei aviare timp de numai 10 zile. "Foarte multe guverne si-au facut stocuri de Tamiflu, dar ele trebuie folosite numai in cazul unei pandemii", a spus Rodier. Ministrul Eugen Nicolaescu a declarat ca Romania are de lucrat, in continuare, pe doua fronturi: continuarea masurilor de prevenire si detectarea la timp a unui posibil caz de gripa aviara la om. Potrivit recomandarilor OMS, se impune ca autoritatile locale sa lucreze impreuna cu cele centrale, dupa standarde comune. Nicolaescu a mai afirmat ca toti angajatii fermelor agricole din zonele de risc vor fi vaccinati in perioada urmatoare.

Situatia de criza privind gripa aviara din Delta Dunarii va trece in cateva zile, dar actiunile de preventie, de rutina, raman inca cel putin cinci ani, a anuntat, Guenael Rodier. Aria Deltei Dunarii s-ar putea sa devina zona endemica, asa cum este cea din Mekong. Delta Dunarii poate fi deschisa pentru turism, dar vizitatorii trebuie informati in legatura cu masurile de preventie ce se impun la ajungerea in regiune.