Potrivit deciziei de miercuri a Tribunalului Bucuresti, Razvan Andrei Placinta ar urma sa stea in arest in perioada 8 decembrie - 5 ianuarie, iar decizia poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti, potrivit MEDIAFAX.

Dupa pronuntarea solutiei, avocatul lui Andrei Placinta, Raul Iancovici, a declarat ca acestuia i-au fost facute niste teste si ca rezultatul lor indica faptul ca tanarul nu a consumat produse etnobotanice. Aparatorul nu a precizat unde au fost facute respectivele teste. El a adaugat ca probele nu dovedesc savarsirea infractiunii de tentativa de omor si nici a celei de talharie.

Potrivit aparatorului, martorul care ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului si care ar fi cazut sub masina ar fi fost in stare de ebrietate, acesta fiind si motivul pentru care s-a dezechilibrat.


In urma cercetarilor efectuate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB, s-a constatat ca, "in seara de 6 decembrie 2010, pe fondul unor neintelegeri cu partea vatamata H.I.D. (iubita sa - n.r.), a lovit-o pe aceasta si a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota si plafonul autoturismului partii vatamate, pe care l-a deteriorat, in sensul ca i-a indoit capota si i-a spart luneta".

"In momentul in care in apararea partii vatamate au intervenit martorul M.M. si partea vatamata S.N., invinuitul, aflat la volanul unui autoturism marca Renault, s-a urcat de mai mult ori cu acesta pe trotuar, cu intentia vadita de a-i lovi; in aceste conditii, in timp ce incerca sa tina cu mainile de capota masinii, partea vatamata S.N. a cazut in fata acesteia, iar invinuitul, prin manevre succesive in fata si in spate, a trecut peste partea vatamata", se arata intr-un comunicat, remis agentiei MEDIAFAX, de catre Parchetul Capitalei.

Sursa citata spune ca, prin derularea evenimentelor descrise, s-a produs o tulburare a ordinii si linistii publice, in zona aparand mai multe persoane, care au incercat sa-l opreasca pe invinuit, una dintre acestea folosind un pistol cu gaze, cu care a tras mai multe focuri.

In urma incidentului din 6 decembrie, petrecut in zona intersectiei Stirbei Voda cu Berzei, inspre Piata Matache, Andrei Placinta a ajuns la Serviciul Urgente de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, avand o rana la mana.