"Este o criza majora in sanatate, insa nu este neaparat la nivel de fonduri, ne confruntam cu o criza de resurse umane, din care nu vom iesi usor. De la un an la altul ai mai multe fonduri sau mai putine la dispozitie, insa formarea personalului medical tine pana la zeci de ani", a afirmat Duta, prezent la un forum pe teme de sanatate, organizat de "Ziarul Financiar" si MetLife.

El a adaugat ca aceasta criza de personal duce la "alterarea" calitatii serviciilor medicale.

"Trebuie sa vedem ce facem pentru ca socul pe care il vom resimti in urmatorii ani din cauza acestei probleme sa fie cat mai putin resimtit de pacienti", a mai spus Duta.

El a aratat ca una dintre problemele cu care se confrunta CNAS este stabilirea nivelului minim al serviciilor medicale.

"Suntem obligati sa incheiem contracte cu toti furnizorii de servicii medicale. Automat, rolul casei de arbitru al pietei nu va fi respectat. In conditiile in care calitatea serviciilor medicale dintr-un spital nu se ridica la standarde, noi nu am mai incheia contracte, ceea ce nu se intampla in prezent", a precizat Duta.

Presedintele CNAS a mai spus ca sumele alocate per capita in Romania pentru asigurari de sanatate se ridica la 200 euro, comparativ cu cele din Occident, unde au valoare minima de 1.000 euro, adaugand ca in aceste conditii nu pot fi asigurate servicii medicale de aceeasi calitate.