Potrivit politistilor, conflictul a izbucnit intre clientii unui club din zona Calea Mosilor. Mai multi barbati s-au luat la bataie in local, dupa care au continuat scandalul in strada. Unul dintre acestia a scos un pistol si a inceput sa traga, potrivit Realitatea.

In urma incidentului, trei barbati au ajuns la spital cu plagi impuscate, potrivit politiei.

"In club totul a pornit de la o animatoare. Discutia s-a transat insa afara, in strada intre doua grupuri. Au fost trei pe de o parte si 5-6 de cealalta. Unul singur a avut pistol detinut legal", a explicat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan.

Potrivit acestuia, opt persoane, inclusiv agresorul, au fost transportate la sectia de politie pentru audieri.