• Cluburi de fite din Mamaia, daramate

Actiunea de demolare a clubului a inceput marti, in jurul orei 14.00, si este facuta chiar de catre proprietari, sub supravegherea unei echipe a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, relateaza MEDIAFAX.

"Trebuie sa demoleze pentru ca sunt in ilegalitate. Au fost somati o data in primavara, dar atunci au apucat sa prinda inceputul de sezon, cand demolarile au fost sistate, astfel ca au rezistat pana in toamna. Au mai primit apoi, in octombrie, mai multe somatii de demolare, dar nu au facut nimic. Acum o echipa a MDRT, cu buldozere, a venit sa duca somatia la indeplinire, dar vad acum ca s-au apucat singuri sa darame", a declarat seful ITC Constanta, Gigi Chiru.

  • Alte 49 de constructii ilegale de pe litoral au fost sau urmeaza sa fie demolate in aceasta toamna

In total, in aceasta toamna au fost trimise somatii pentru 49 de constructii ridicate fara autorizatie, pe intreg litoralul romanesc. Inspectorii institutiei vor merge in control prin statiuni pentru a vedea daca cei care au primit somatii de demolare pentru constructiile ilegale s-au conformat deciziilor. "In cazul in care detinatorii acestora nu au actionat in niciun fel, vor interveni buldozerele in locul lor", a anuntat seful ITC Constanta.

La mijlocul lunii octombrie, clubul Bamboodin statiunea Mamaia a fost demolat pentru ca nu avea autorizatie de contructie