Mohamed Yassim a fost audiat, ieri, de procurorii instantei supreme, in dosarul legat de rapirea celor trei ziaristi, in Irak. Sirianul s-a aflat printre negociatorii plecati la Bagdad pentru a obtine eliberarea jurnalistilor romani. Yassim a venit la sediul Parchetului in jurul orei 18:30. Potrivit Mediafax, in timpul audierilor, medicul arab a relatat procurorilor cum s-a intalnit cu presedintele, dupa ce s-a aflat ca jurnalistii au fost rapiti, precum si demersurile facute la Bagdad.
Mohamed Yassim este medic sirian stabilit in Romania de aproximativ 20 de ani. El a facut parte din delegatia care a plecat spre Irak in incercarea de a elibera ostaticii. Numele lui Yassim a fost mentionat apoi de Omar Hayssam in momentul in care acesta a relatat varianta lui despre criza ostaticilor. Hayssam afirma ca, dupa ce a aflat despre rapire si i s-au cerut bani in schimbul eliberarii, a vorbit cu Mohamed Yassim, care a sunat la Palatul Cotroceni, ulterior avand loc mai multe intalniri la Presedintie.
La 28 martie, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti la Bagdad. La scurt timp dupa eliberarea jurnalistilor romani, Ministerul Public sustinea ca, din audierea preliminara a suspectilor retinuti la Bagdad, a rezultat ca intreaga operatiune de rapire a jurnalistilor a fost initiata, infiintata si coordonata de catre Hayssam si Munaf.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Jurnalistii rapiti - Yassim a fost audiat.