Instanta Curtii de Apel Bucuresti urmeaza sa se pronunte in procesul intentat Ministerului Culturii si Cultelor de catre organizatia civica "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta". Organizatia a cerut anularea ordinului referitor la terenul din Parcul Carol destinat construirii Catedralei Mantuirii Neamului. Reprezentantii ei au depus in instanta mai multe declaratii ale membrilor Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (CNMI), care neaga ca ar fi aprobat scoaterea Parcului Carol de pe lista monumentelor istorice. Potrivit Legii privind realizarea Catedralei Mantuirii Neamului, lacasul de cult va fi construit in Bucuresti, pe Calea Serban Voda, in Parcul Carol, in spatele Mausoleului Eroilor Comunisti.

Ieri, avocatul organizatiei "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta", initiatorii campaniei "Salvati Parcul Carol", a sustinut ca sapte membri din cei 21 ai CNMI au negat ca ar fi participat la vreo sedinta privind scoaterea Parcului Carol de pe lista monumentelor istorice.

Potrivit avocatului, ordinul MCC este ilegal tocmai din cauza lipsei acestui aviz al CNMI. De asemenea, avocatul a mai sustinut, in pledoaria sa, ca ordinul a fost emis la cererea Patriarhiei Romane, desi, potrivit legii, nu era competenta sa solicite acest lucru.