Desi in urma cu doua zile Ministerul Justitiei se aratase sceptic in privinta aducerii in tara a lui Franmtisek Priplata cu ajutorul Interpolului, totusi, ieri, cehul a fost dat in urmarire internationala.
Conform surselor judiciare, pe 1 august Inspectoratul de Politie Judetean Bihor, "luand la cunostinta despre posibilitatea ca cetateanul ceh sa se afle in afara teritoriului Romaniei", a trimis documentatia la Tribunalul Satu Mare, solicitand instantei de judecata, care a emis mandatul de executare a pedepsei de 8 ani inchisoare, acordul pentru punerea in urmarire internationala a lui Priplata. Ieri, Politia Romana si-a continuat demersurile legale, fiind contactat ofiterul de legatura din Cehia, precum si Interpol Praga, solicitandu-se demararea investigatiilor pe teritoriul Cehiei pentru prinderea fugarului.

Aceasta masura insa s-ar putea sa ramana fara nici o finalitate, deoarece este posibil ca autoritatile cehesti sa refuze sa dea curs cererii Interpol. Un oficial al Ministerului ceh de Justitie a declarat ca Franmtisek Priplata nu va fi extradat din Cehia, unde se afla in mod legal. "Priplata se afla legal in Republica Ceha si nu a violat legile cehe", a spus purtatorul de cuvant Petr Dimun, precizand ca extradarea omului de afaceri este inadmisibila.
Razboiul declaratiilor a continuat la Bucuresti. Un reprezentant al Ministerului roman al Justitiei, Radu Razvan, a declarat ca, in cazul in care o instanta din Cehia va respinge cererea autoritatilor romane, Romania va cere executarea pedepsei in Republica Ceha.

In sprijinul acestei posibilitati vine faptul ca, inainte ca Priplata sa fuga peste granita, Ministerul ceh al Justitiei a cerut autoritatilor romane o serie de acte pentru transferul condamnatului, astfel incat omul de afaceri sa isi poata duce la indeplinire sentinta in Republica Ceha. Mai ponderat in declaratii, ministrul ceh de Interne considera ca Frantisek Priplata nu a actionat corect, punand Cehia intr-o situatie dificila. Fostul patron de la "Tepro" Iasi s-a aratat dezamagit de afirmatiile demnitarului, spunand ca se astepta sa aiba parte de mai multa flexibilitate si de protectie. El si-a justificat actiunea prin faptul ca s-a temut pentru viata lui. Priplata, in varsta de 57 de ani, a fost condamnat, in luna iunie, la 8 ani de inchisoare, pentru instigare la omor, in cazul asasinarii liderului sindical de la "Tepro" Iasi.

Tribunalul Satu Mare a admis o cerere de supendare a inceperii executarii pedepsei pe motive medicale, invocate de condamnat. Priplata a ajuns in Cehia vineri, prin Ungaria, dupa ce ar fi traversat "frontiera verde".