Parintii sunt ingrijorati de faptul ca, desi au facut toate demersurile necesare, invatamantul romanesc nu va lua in considerare necesitatile copilului si nu-i va oferi egalitate de sanse cu ceilalti copii din UE, scrie NewsIn.

Printre neregulile pe care le contine Legea Educatiei Federatia Asociatiilor de Parinti mentioneaza ca centrarea invatamantului pe elev nu se realizeaza fara o reforma a curriculei si a manualelor scolare. Parintii sunt nemultumiti de durata de doar trei ani a liceului teoretic, timp insuficient pentru dezvoltarea copilului.

"Introducerea testelor transdisciplinare fara reforma curiculei si a resursei umane, fara ca elevul sa fie interesat in dezvoltarea sa ulterioara de toate acele discipline, va incuraja fenomenul meditatiilor si fraudei", mai spun parintii. FNAP-IP mai adauga ca ponderea crescuta a portofoliului pentru admiterea la liceu incurajeaza partea subiectiva a evaluarii.

Parintii mai spun ca in Legea Educatiei nu sunt precizate sanctiunile care pot fi aplicate Ministerului Educatiei in conditiile in care, prin politici educationale, decizii, metodologii si regulamente, incalca dreptul la o educatie de calitate a copilului.

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, Legea educatiei, proiectul intrunind 181 voturi favorabile si 95 voturi "impotriva", ale reprezentantilor PSD si PNL, care au sustinut ca aceasta lege sacrifica identitatea nationala.

Deputatii au adoptat Legea educatiei

Legea educatiei va intra in dezbaterea Senatului, care este for decizional in acest caz.