"Conform rezultatului modelului de dispersie si a modelelor atmosferice de prognoza rulate in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie, consideram ca in urmatoarele 24 de ore nu se vor inregistra depasiri ale valorilor maxime admise ale concentratiilor de poluanti datorate norului de cenusa vulcanica pe teritoriul Romaniei", scrie NewsIn.

In ceea ce priveste calitatea aerului in Romania, din analizele efectuate in cadrul Retelei Nationale de Monitorizare se constata ca s-a pastrat aceeasi tendinta, fara a exista depasiri ale valorilor limita pentru indicatorul PM10 (pulberi in suspensie cu un diametru mai mic de 10 microni) si pentru indicatorul dioxid de sulf.

Ministerul Mediului si Padurilor monitorizeaza permanent prin Administratia Nationala de Meteorologie si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului atat traiectoria norului de cenusa produs de eruptia vulcanului activ de sub ghetarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei, cat si concentratia particulelor in aerul ambiental.