Primarul Capitalei a precizat ca primaria nu mai poate subventiona pretul de la 119 lei la 300 de lei, cat este pretul real al gigacaloriei pentru apa calda, scrie NewsIn.

"Vrem ca subventia pentru apa calda sa fie data doar familiilor cu venituri reduse, pensionari si someri, iar persoanele cu venituri mari si cele 11.000 de firme cu sediul in apartamente sa plateasca gigacaloria pentru apa calda la pretul nesubventionat de 300 de lei", a spus Oprescu.

Primarul general a explicat ca aceasta solutie este cautata de municipalitate in contextul recentei ordonante de Guvern care obliga municipalitatea sa plateasca datoriile istorice al Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET). "In momentul in care am o intreprindere care nu este productiva decat intr-o mica, foarte mica parte, si vorbesc aici de RADET, imi apare pe sest, fara sa stie nimeni nimic, o ordonanta de Guvern care ma obliga sa platesc datoriile istorice", a mai spus Oprescu.

Primarul Capitalei a mai spus ca va prezenta Consiliului General al Municipiului Bucuresti proiectul de hotarare privind plata gigacaloriei pentru apa calda in functie de veniturile populatiei la sfarsitul lunii iunie.

RADET are in acest an un buget de 759 de milioane de lei, fata de peste 900 de milioane de lei in 2009. Primarul Sorin Oprescu anunta, in 8 martie, ca ia in calcul eliminarea subventiei la apa calda, avand in vedere ca jumatate din bugetul municipalitatii este directionat pentru subventiile RADET si RATB.