Potrivit presedintelui ROMPAN, preturile cozonacilor romanesti se vor mentine la niveluri apropiate de cele de anul trecut, intre 4 lei si 20 lei bucata si vor varia in functie de gramaj si compozitie. Cozonacii romanesti traditionali, in special cei cu nuca si stafide, raman in preferintele a peste 80% dintre romani, potrivit ROMPAN.

"Am facut un studiu de piata si am constatat ca foarte multi romani prefera cozonacii romanesti, probabil datorita prospetimii acestora, gustului si specificului traditional. In general, cozonacii din import, respectiv cei italienesti, sunt cumparati pentru a fi facuti cadou", a adaugat Aurel Popescu.
Presedintele patronatului a mai spus ca anul acesta exportul de cozonaci din perioada Pastelui va scadea cu aproximativ 15%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand au fost trimisi in strainatate circa 180.000 de bucati, ca urmare a revenirii in tara a multor romani.

"Cozonacii romanesti erau trimisi in special in tari cu multi romani, precum Italia si Spania, insa daca anul acesta ne confruntam cu situatia in care multi dintre acestia au revenit in tara, automat vor scadea si vanzarile catre exterior", a precizat presedintele ROMPAN. Pe de alta parte, importul de cozonaci pentru Paste se va mentine la nivelul anului 2009, urmand sa fie aduse in tara circa 500.000 de bucati, potrivit NewsIn.

Stocurile de grau si de faina sunt suficiente pentru a acoperi solicitarile din perioada sarbatorilor de Paste, iar alaturi de cozonaci, producatorii vor comercializa si alte produse specifice sarbatorilor de Paste, cum ar fi pasca, a adaugat Aurel Popescu.