Noua editie a manifestarii (13 martie 2010) ii inscrie pe afis pe Mitos Micleuseanu, cunoscut mai ales ca poet dar si ca realizator de emisiune la Radio Guerrilla si pe Gili Mocanu (Bitum sound system), pe care il stim mai ales ca un foarte apreciat atrist plastic.

Asa ca, la Sambata Sonora, « protipendada » celor pasionati de intamplari frumoase se intalneste ca sa asculte muzica. Sala Ronda de la Centrul National al Dansului se umple de oameni care stau asezati pe saltele, relaxati, intr-o lumina slaba, romatica.


Cu atat mai surprinzator pentru editia de maine este faptul ca doi artisti se vor descoperi in fata publicului iubitor de arta, din perspectiva unor compozitii muzicale. “Pornim sa lucram la o piesa aruncind pur si simplu niste chestii la pian. Acorduri sau dezacorduri. Amestecate sau separate. Tonal si/sau atonal. Apoi incepe lucrul propriu zis. Sint cautate si construite si cercetate sunete si structuri pe synth”, spune Gili Mocanu despre compozitiile sale sonore.

Anamaria Pravicencu si Octav Avramescu, organizatorii Sambetei Sonore imbraca intr-un soi de competitie intalnirea dintre Mitos Micleuseanu si Gili Mocanu:« Se va da cu banul pentru a decide ordinea in care vor fi jucate aceste doua selectii componistice. Fiecare da acces catre opusuri inedite ce insumeaza zeci de ore de atenta constructie a unor "sisteme de sunet" gandite la rece, dar parca facute sa se intalneasca. Doua pozitii de compozitor intr-un peisaj cu masini, bucle, sample-uri, reguli nescrise si niciun interpret. Din ambele pozitii, acelasi vis al maretiei viitoare pentru tehnica bine temperata ».