Ministerul Muncii mizeaza pe reducerea numarului de pensionari "cu circa 253 mii persoane in anul 2010 si cu circa 284 de mii persoane in anul 2020, urmare a masurilor de modificarea varstelor de pensionare, precum si de descurajare a accesului la pensionarea anticipata si de invaliditate", ca urmare a aplicarii legii unitare a pensiilor, si pe "reducerea cheltuielilor bugetului public consolidat cu circa 2,761 miliarde lei in anul 2010 si cu circa 24,119 miliarde lei in anul 2020".
Analiza ministerului arata ca numarul persoanelor care contribuie la sistemul de pensii va creste in acest an cu aproape 244.000 si se va majora cu circa 529.000 pana in 2020, prin integrarea in sistemul public de pensii a cadrelor militare si functionarilor publici cu statut special din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si prin atragerea de noi contribuabili din categoria liberilor profesionisti, avocati si personal clerical (culte recunoscute de lege si neintegrate in sistemul public de pensii).
Guvernul vrea sa descurajeze pensionarile de invaliditate "abuzive, nejustificate medical", prin inlocuirea documentelor medicale completate de medicul specialist "cu raportul medical de evaluare completat de medicul asigurarilor sociale".
"De asemenea, se prevad reglementari suplimentare, cu termene si mai ales cu penalizari, la procedura de expertizare medicala. In acest mod se asigura cresterea responsabilitatii medicului asigurarilor sociale. In sprijinul acestuia, legea prevede posibilitatea incheierii de conventii intre casele de pensii si spitale, laboratoare, clinici, etc. pentru reverificarea dosarelor medicale la care exista suspiciuni", se arata in expunerea de motive a proiectului legii sistemului unitar de pensii.
- Inasprirea conditiilor de acordare a pensiilor de invaliditate
- Persoanele care se pensioneaza anticipat primesc pensie mai mica cu pana la 45%
Ministerul Muncii sustine ca varsta medie de pensionare in Romania "este mult prea scazuta, aceasta fiind de 54 ani si 7 luni, fata de varstele standard de pensionare cerute de legislatia in vigoare in trimestrul IV 2009, de 58 ani si 8 luni pentru femei, respectiv 63 ani si 8 luni pentru barbati". "In anul 2009, cheltuielile totale anuale pentru pensii in Romania au fost de circa 39 miliarde lei, constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare, ponderea acestora in produsul intern brut fiind de 8%, cu tendinta de crestere", se mai arata in expunerea de motive a proiectului legii sistemului unitar de pensii.
- Peste 5 milioane de pensionari
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Numarul de pensii, redus in 2010.