Pentru anul acesta, romanii care au ales sa isi petreaca vacanta in Austria vor cheltui, in medie, 500 de euro pentru un sejur de 7 nopti / persoana (tariful include cazare cu mic dejun si skipass pentru 6 zile).

Anul trecut, 316.235 de romani au vizitat Austria. “In perioada ianuarie-septembrie 2009 numarul turistilor romani care au vizitat Austria a fost de 212.534, similar cu 2008, cu o durata medie de sedere de 3,1 nopti. Pentru sezonul de iarna estimam un declin de circa 2% fata de aceeasi perioada din 2008, pana la 164.000 de persoane”, au declarat pentru Wall-Streetreprezentantii Oficiului de turism al Austriei.

Majoritatea turistilor romani viziteaza Austria pe cont propriu: 62% dintre vin cu masina personala, 21% cu autocarul, 12 % cu avion si 55 cu trenul, mai arata datele Oficiului de turism al Austriei.

Hotelurile de 3-5 stele sunt preferatele romanilor care calatoresc in Austria, urmate de unitatile de cazare de 1-2 stele, de cabane si de unitatile de cazare in regim privat. Cele mai cautate destinatii in sezonul de iarna sunt Viena (153.051 innoptari in 2008), Kaprun (30.123 de innoptari in 2008) si Zell am See (25.522 innoptari in 2008), potrivit datelor Oficiului de Turism al Austriei.