Este primul deces cauzat de gripa porcina din Romania inregistrat la un copil. Copilul de 10 ani suferea si de alte boli cronice, a explicat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Adrian Streinu-Cercel pentru NewsIn, neprecizand insa care erau acestea.

Autoritatile romane au anuntat, sambata, doua noi decese cauzate de infectarea cu virusul gripei porcine, ceea ce ridica la 10 numarul mortilor, se arata intr-un comunicat de presa.

Totodata, in ultimele 24 de ore au fost confirmate 133 cazuri noi de gripa cu virus A/H1N1 pandemic, dintre care cele mai multe in municipiul Bucuresti - 39, totalul cazurilor inregistrate pana in acest moment fiind de 3.793.

Pana in prezent, Ministerul Sanatatii a anuntat oficial zece decese cauzate de gripa porcina. Pe 23 noiembrie, un pacient din Radauti infectat cu virusul gripal A/H1N1, care suferea si de obezitate si diabet, a decedat in ambulanta care il transporta la Iasi. O zi mai tarziu, Ministerul Sanatatii a raportat un al doilea deces, la o femeie din Botosani.