O alta sanctiune este aceea ca medicul sef de sectie si asistenta sefa vor fi inlocuiti din functie. Bebelusul este internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitala dupa ce, in noaptea de vineri spre sambata, a fost lasat prea mult in aparatul de fototerapie de la Maternitatea Bucur si a suferit arsuri pe 20 la suta din suprafata corpului.

"Este vorba de o greseala umana, nu aparatul este de vina. Aparatura este noua, sofisticata si nu se putea intampla astfel decat daca nu a fost ingrijit cum se cuvine. E vorba de o greseala extrem de grava", a spus prof. dr. Alexandru Ciocalteu, managerul Spitalului "Sfantul Ioan", potrivit NewsIn.

Copilul s-a nascut pe 11 noiembrie, la aceeasi maternitate.


Bebelusul ars a fost operat, insa starea lui se mentine grava

Bebelusul cu arsuri pe 20% din corp dupa ce a fost uitat in incubator la Maternitatea Bucur din Capitala a suferit, in aceasta dimineata, o interventie chirurgicala de inlocuire a pielii, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", insa starea lui se mentine grava, iar pronosticul medicilor este rezervat.

"Asteptam sa se refaca tesutul, pentru ca mare parte din acesta este necrozabil. Bebelusul era ars in partea stanga, la umarul si la mana, in unele locuri arsurile mergand pana la os. Speram sa isi revina", a declarat coordonatorul echipei de medici care l-a operat pe copil, prof dr. Dan Enescu.