Niciun pasager nu a fost ranit, iar aeronava a ajuns in siguranta la sol. "Avionul a decolat conform orarului de zbor de pe Aeroportul International Roma Fiumicino la ora 18 si 15 minute. Dupa aproximativ 20 de minute, comandantul aeronavei a cerut intoarcerea pe Aeroportul din Roma deoarece unul dintre motoare a cedat. Siguranta zborului nu a fost pusa niciun moment in pericol.
Conform prevederilor internationale in vigoare, indiferent de magnitudinea defectiunii, comandantul aeronavei trebuie sa aterizeze pe cel mai apropiat aeroport pentru a se efectua verificari tehnice", a comunicat compania, potrivit NewsIn.
Blue Air a trimis o alta aeronava, care i-a preluat pe cei 120 de pasageri de pe Aeroportul din Roma. "Acestia au ajuns pe Aeroportul Baneasa cu o intarziere de 6 ore fata de ora initiala de aterizare", a declarat pentru NewsIn directorul de comuncare al Blue Air, Florentina Ivan.
Compania precizeaza ca intarzierea va afecta si orarul unora dintre zborurile Blue Air din zilele urmatoare, iar toti pasagerii curselor care vor suferi modificari vor fi anuntati de catre operatorii serviciului de Call Center.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cursa Roma-Bucuresti intoarsa din drum, dupa ce unul dintre motoare a cedat.