Mai multi tineri studiaza in mod artistic, spatiul social al trenului. Pe data de 8 noiembrie 2009, la ora 18.00, va avea loc la Centrul National al Dansului Bucuresti conferinta de presa in care se va prezenta proiectul pilot trenSformers. Conferinta va fi urmata de proiectia filmului-document realizat de echipa Veioza Arte, activa pe intreg parcursul calatoriilor trenSformers.

trenSformers este un proiect de investigatie si interventie artistica pe trenuri si in gari. Primele interventii trenSformers au avut loc in august 2009 pe relatia Cluj – Bucuresti. trenSformers isi propune sa descopere activ si creativ diferentele regionale si sa provoace mecanismele perceptiei sociale. Artistii au intervenit spontan alaturi de calatorii ocazionali din trenurile accelerat si personal. Prin aceste actiuni, echipa si-a propus sa redimensioneze calatoria cu trenul, comunicarea intre calatori si creativitatea personala. Blogul trenSformers ne ofera mai multe detalii despre aceste experiente creative. Felul in care ne adaptam imbracamintea la o calatorie cu trenul, somnul din tren, conversatia cu vecinul de compartiment, etc., acestea au reprezentat tot atatea motive si directii artistice.

trenSformers este un proiect tangaProject independent si gratuit. Echipa trenSformers 2009 a fost formata din artistii Paul Dunca, Zoe Olaru, Ioana Paun, David Schwartz, Constantin Vica, Kevin Molin, echipa de documentaristi Veioza Arte (Tania Cucoreanu si Andrei Ionita) si bloggerii Miron Ghiu, Andra Matzal si Matei Schwartz.