Protestul lor a inceput sambata, odata cu servirea mesei de dimineata, detinutii alegand sa protesteze astfel impotriva faptului ca primesc vizite cu dispozitiv de separare. La inceputul protestului, numarul detinutilor care au refuzat hrana a fost de 120, dar discutiile purtate de directorul penitenciarului cu detinutii i-au convins pe o parte dintre acestia sa renunte la protestul in cursul dupa-amiezii si serii de sambata, arata NewsIn.

„Conform prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si a HG 1897/2006 - Regulamentul de aplicare a acestei legi, persoanele private de libertate incadrate in regimul de maxima siguranta, in regimul inchis precum si arestatii preventiv pot primi vizite, de regula, cu dispozitive de separare intre vizitat si vizitator, sub supraveghere vizuala. Incepand cu data de 19.10.2009, conducerea Penitenciarului Codlea a procedat cu fermitate la aplicarea prevederilor legale privind regimul vizitelor acordate persoanelor private de libertate din regim inchis si de maxima siguranta“, se mentioneaza in comunicatul remis presei in seara de sambata, semant de directorul penitenciarului, comisar de penitenciare Marian Dobrica.