"In toamna si iarna, din datele de care dispunem nu credem ca vom avea inundatii. Sunt posibile depasiri ale cotelor de atentie, dar nu si ale celor de pericol, pentru a avea inundatii la scara mare. Pe cursurile mici de apa ar putea aparea unele probleme, mai ales in Banat", a spus seful Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), Petre Stanciu, potrivit NewsIn.
In general, regimul hidrologic va fi sub media normala lunara in ultimul trimestru al acestui an. Astfel, in octombrie vor fi debite mai mari pe raurile din bazinele Argesului si Ialomitei, dar si mai mici (intre 30 si 50% din valorile normale lunare) pe raurile din bazinele hidrografice Viseu, Iza, Tur, Crasna, Barcau, Crisuri, Caras, Nera, Cerna, Jiu, Olt inferior, Vedea, Ramnicu Sarat, Putna, Trotus, Barlad, Prut, pe cursurile superioare ale Siretului si Sucevei si pe raurile din Dobrogea.
In noiembrie, debite mai mari decat este normal pentru aceasta perioada vor fi inregistrate doar pe raurile din bazinul Ialomitei, in timp ce mai mici vor fi pe raurile din bazinele hidrografice Viseu, Iza, Tur, Crasna, Barcau, Crisuri, Aries, Caras, Nera, Cerna, Jiu mijlociu si inferior, Olt inferior, Vedea, Putna, Trotus si pe cele din Dobrogea.
Potrivit INHGA, pe raurile din bazinele Barladului si Ramnicu Sarat vor fi inregistrate cele mai mici valori ale debitelor, sub 30% din normalele lunare.
In decembrie, cele mai mici debite vor fi inregistrate pe raurile din bazinul Oltului inferior si din bazinele Vedea, Rm. Sarat si Barlad. Si pe fluviul Dunarea valorile debitului vor fi sunt mediile multianuale lunare.
In a doua jumatate a lunii noiembrie este posibila aparitia formatiunilor de gheata (gheata la mal, pod de gheata, zapoare) in bazinele superioare ale Bistritei, Muresului si Oltului si pe unele rauri mici din centrul si nordul tarii, iar in cursul lunii decembrie formatiunile de gheata vor fi mai multe si mai extinse pe raurile din zona de munte din nordul, estul si centrul Romaniei.
Culturile insamantate deja, in stare "destul de buna"
Presedintele Academiei de Stiinte Agricole si Silvice Gheorghe Ionescu-Sisesti (ASAS), Cristian Hera, a adaugat ca vremea s-a dovedit deocamdata prielnica agriculturii.
"Pana in prezent, starea culturilor insamantate deja (grau, orz si rapita) este destul de buna. Am avut parte de precipitatii in aproape toate zonele. Evolutia lor ulterioara va depinde de vreme. Daca vom avea o iarna fara strat de zapada si cu ger ar putea fi probleme, altfel riscul este mult mai scazut. Cea mai vulnerabila la ger este rapita", a precizat presedintele ASAS.
Anul viitor va fi, insa, ceva mai complex decat 2009. Astfel, potrivit directorului INHGA, "anul 2010 va fi unul cu un regim hidrologic normal, cu exceptia perioadei de primavara, cand pot avea loc cateva fenomene extreme".
Stanciu a spus ca in martie ar putea avea loc precipitatii abundente, urmate de viituri in lunile aprilie-mai - "sunt deja obisnuite in Romania" - si ca seceta din perioada verii urmatoare va fi cam la acelasi nivel cu cea din acest an.
Potrivit acestuia, zonele cu risc sunt din estul Romaniei (raurile Suceava, Moldova, Prut, Ramnicu Sarat, Putna), precum si Ialomita, Prahova, Oltenia (raurile Olt, Oltet, Tismana, Motru), unde "nu vor fi afectate grav gospodariile, dar culturile ar putea suferi de pe urma viiturilor".

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Romania scapa de inundatii in 2009.