Laurentiu a fost operat initial din cauza unei fracturi. Ulterior insa, o infectie i-a distrus cotul, singura solutie fiind montarea unei proteze, pe care Laurentiu o astepta de patru ani. "Este prima data in Europa cand un pacient minor primeste o astfel de proteza", au declarat pentru Adevarul reprezentantii spitalului.

O astfel de proteza costa cel putin doua mii de euro, in timp ce o mana bionica pentru adulti poate ajunge si la 40.000 de euro, potrivit medicilior de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Primul roman care a primit brat bionic este un tanar in varsta de 24 de ani din Bucuresti, care a fost operat anul trecut intr-o clinica din Targu Mures. In Romania sunt trei persoane care au o astfel de proteza.

Mana bionica i-LIMB, disponibila si in Romania, de anul trecut, este cea mai avansata proteza din lume, dar si cea mai fidela copie a bratului uman. Aceasta a fost creata de compania Touch Bionics din Scotia. Pe baza receptarii semnalelor bioelectrice direct din tesutul muscular, actiunea motoraselor duce la posibilitatea indeplinirii mai multor functii ale unei maini normale: folosirea tastaturii, desfacerea bauturilor, deschiderea usilor cu cheia, folosirea telefonului mobil etc.

Mai mult, spre deosebire de alte proteze de acest gen, mana bionica ofera posibilitatea stimularii individuale a celor cinci degete.