"Politia spaniola cerceteaza momentan cauzele accidentului, iar viceconsulul roman de la Valencia se afla in legatura cu autoritatile locale, cu politia si cu medicii, cei raniti fiind transportati de urgenta la spital", a precizat Serbanescu, adaugand ca romanii se aflau intr-un microbuz.
Nu se cunosc, deocamdata, mai multe date despre accident si nici daca au fost implicati si cetateni spanioli, potrivit Newsin.

De asemenea, se incearca identificarea cat mai rapida a familiilor persoanelor decedate si ranite si determinarea informatiei daca familiile se afla in Romania sau in Spania. In cazul in care familia se afla in Spania, aceasta va fi informata de autoritatile spaniole. Pe de alta parte, daca familiile se afla in Romania, acesta vor fi informate despre incident de catre Ministerul roman de Interne, dupa primirea datelor de la MAE.
Ministerul de Externe asteapta in prezent ca persoanele implicate in eveniment sa fie identificate.