Luna septembrie debuteaza in forta cu cel mai recent film al lui Radu Gabrea, Calatoria lui Gruber. Avand concentrata actiunea in jurul unei perioade zbuciumate pentru Romania (22.06.1941- Germania si Romania ataca Rusia), filmul surprinde vizita lui Curzio Malaparte, corespondent de razboi pentru “Corriere della Sera”, la Iasi. Chinuit de o alergie severa, Malaparte incearca sa gaseasca un alergolog evreu, pe nume Josef Gruber.

Avandu-i in distributie pe Florin Piersic Jr., Marcel Iures, Claudiu Bleont, Razvan Vasilescu si multi alti binecunoscuti actori ai teatrului si filmului romanesc, Calatoria lui Gruber va incepe pe 4 septembrie.

Tot in septembrie, incepand cu data de 25, romanii au parte de o noua experienta cinematografica: Cenusa si sange, o coproductie romano-franceza care marcheaza debutul regizoral al renumitei actrite Fanny Ardant.

O importanta prezenta romaneasca face parte din distributia acestei pelicule: Olga Tudorache, Ion Besoiu, Razvan Vasilescu, Tudor Aaron Istodor, Andrei Finti, Andrei Aradits, Madalina Constantin.

Luna octombrie este rezervata multipremiatului Katalin Varga, in regia lui Peter Strickland. Distins cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin pentru contributie artistica deosebita, Katalin Varga este o coproductie englezo-maghiaro-romana ce are ca data de lansare 16 octombrie.

Nu in ultimul rand, in luna noiembrie, pe data de 13, este programat un alt debut regizoral in lungmetraj: Cealalta Irina, in regia lui Andrei Gruzsniczki. Inspirat dintr-o poveste reala, filmul are in distributie nume precum Andi Vasluianu, Simona Popescu, Vlad Ivanov, Doru Ana.