Protestul feroviarilor intra astazi in cea de-a 21 zi de greva generala. Profitand de prevederile legii, administratia intentioneaza sa ceara astazi Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) desemnarea unei comisii de arbitraj care sa puna capat conflictului de munca de la calea ferata. Conform Legii 168/1999, privind solutionarea conflictelor de munca, dupa expirarea unui termen de 20 de zile de la declansarea grevei generale, partile pot supune conflictul de interese unei comisii de arbitraj.

Aceasta comisie ar urma sa analizeze argumentele partilor si sa stabileasca felul in care trebuie solutionate cererile sindicale. Hotararile comisiei de arbitraj sunt obligatorii pentru parti si pun capat conflictului de munca. Alexandru Noaptes, directorul general al Societatii Nationale CFR Calatori, a declarat ca pierderile reale pe care compania le-a suferit ca urmare a grevei vor fi facute publice dupa cinci zile de la incheierea conflictului. "Numai atunci vom cunoaste cu adevarat cuantumul pierderilor", a spus Noaptes.