Celebrul terorist Ilici Ramirez Sanchez, poreclit "Carlos Sacalul", a dezvaluit intr-o declaratie exploziva faptul ca, inainte de ‘89, fostul sef al DIE, Nicolae Plesita (foto) (azi general in rezerva), i-a comandat mai multe asasinate in numele regimului comunist de la Bucuresti. "Averea" a intrat in posesia marturiilor cutremuratoare facute de Carlos, de amanta acestuia, o femeie nascuta in Romania, dar si de "locotenentul" teroristului, Johannes Weinrich. Intr-una dintre declaratii, Carlos Sacalul povesteste ca Nicolae Plesita l-a chemat la Bucuresti, s-au intalnit in biroul personal al acestuia, si ca generalul i-a pus in mana o arma, a pronuntat un nume, dupa care a incheiat discutia cu un cinism infiorator: "Treci la treaba. Bafta multa!".

Dincolo de aceasta secventa, Carlos - care astazi executa o pedeapsa cu inchisoarea pe viata, pentru trei dintre crimele ce i-au fost dovedite - a amintit anchetatorilor ca tot generalul Plesita i-ar fi dat si celebrul explozibil din plastic pe care il folosea la "misiunile delicate de anihilare". Acesta era un fel de pasta de consistenta plastilinei, lua forma obiectului in care era amplasat si avea o puterea de deflagratie mare. Pe langa arme si material explozibil, fostul sef al DIE ii livra lui Carlos si "aghiotantilor" acestuia si documente pentru identificarea si cunoasterea cat mai buna a "tintelor".

Plicul pe care Carlos il primea de fiecare data continea fotografii, acte de nastere, certificate de casatorie, dar si extrase bancare sau diverse facturi. Teroristul a mai adaugat ca principalii vizati erau cei care traiau in exil si care - prin scrisori trimise ori interviuri acordate postului de radio "Europa Libera" - criticau virulent politica dusa de regimul totalitarist de la Bucuresti sau operatiunile Militiei si ale Securitatii. Raspunderea penala pentru asasinatele comandate ce ar fi fost comandate de el s-a prescris in cazul lui Plesita.

Acesta poate insa sa fie tras la raspundere sub acuzatia de tratamente neomenoase, infractiune contra pacii si omenirii, care este imprescriptibila. De altfel, generalul si-a recunoscut si public o parte dintre atrocitatile savarsite. El a marturisit asadar ca "dusmanii" regimului erau ucisi si n-a parut sa aiba nici cel mai mic regret. "I-am ucis, bineinteles! Asta faceam noi", a declarat cu cinism Nicolae Plesita.