Studentii spun ca, zilnic, mai multe persoane sunt muscate sau atacate de haitele de caini din complexele universitare, care, in plus, sunt extrem de zgomotoase din acelasi motiv, in special in toiul noptii, relateaza NewsIn.

Zonele unde au fost cele mai multe probleme sunt Regie, Politehnica si complexul Leu, insa de cainii agresivi din campusuri se plang si studentii din Grozavesti, Belvedere, Agronomie si Tei.

“Au fost facute adrese catre institutia responsabila atat de Universitatea Politehnica Bucuresti, cat si de asociatiile de studenti, insa nu s-a primit niciun raspuns”, se arata intr-un comunicat trimis de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) si de Asociatia Studentilor din Universitatea "Politehnica" Bucuresti.

Potrivit datelor statistice ale spitalelor din Capitala, zilnic, peste 100 de bucuresteni ajung la medic muscati de caini. Organizatiile neguvernamentale estimeaza ca, in Bucuresti, sunt peste 30.000 de caini comunitari.