Foarte multi bolnavi internati la Spitalul de Urgenta din Petrosani se plang ca sunt infometati. Portiile de hrana sunt mici, iar mancarea este lipsita de consistenta.

„Am apelat la rude si la cunostinte sa imi aduca ceva de mancare, pentru ca cea primita in spital este foarte putina. De mult nu am mai simtit ca imi este atat de foame”, sustine, sub protectia anonimatului, o pacienta internata la Sectia Cardiologie a Spitalului de Urgenta Petrosani.

Ratia zilnica de hrana este neindestulatoare din cauza bugetului de austeritate al unitatii medicale. In ultimul trimestrul al acestui an, cand fondurile spitalului vor fi aproape epuizate, se anticipeaza un dezastru in aceasta privinta.

Conducerea unitatii medicale din Petrosani nu neaga problemele legate de hrana pacientilor. Managerul Alexandrina Remescu sustine ca portiile bolnavilor nu sunt reduse, dar exista probleme la pacientii care nu intra la regim. Acestia primesc doar o data pe saptamana carne, meniul de baza fiind format din varza si cartofi.

„Tariful alocat meniului in iunie 2009 este acelasi cu cel din ianuarie 2008. Intre timp insa, leul s-a devalorizat, a crescut pretul medicamentelor si al materialelor sanitare”, spune Remescu. Directorul spitalului a ales sa asigure calitatea tratamentului pentru pacienti, in detrimentul mancarii.