Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a deschis, la Curtea de Apel Bucuresti, in luna aprilie, un proces impotriva Ministerului Muncii, prin care solicita suspendarea procesului de elaborare a legii unice de salarizare, potrivit unui comunicat.
"De asemenea, solicitam reluarea discutiilor de la punctul <<zero>>, respectiv de la principiile ce urmeaza sa fie cuprinse in viitoarea lege, in cadrul Grupului de lucru constituit la sediul Ministerului Muncii, Familiei si Solidaritatii Sociale cu respectarea garantiilor si drepturilor constitutionale privind asigurarea prezentei si reprezentantilor puterii judecatoresti", se arata in comunicatul de presa al UNJR, conform NewsIn.
Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania mai sustine ca Guvernul a incalcat si incalca in continuare principii esentiale ale statului de drept, legate inclusiv de transparenta decizionala.
Potrivit comunicatului, UNJR considera ca prezenta judecatorilor si a procurorilor, inclusiv prin asociatiile profesionale legal constituite, este necesara, tinand cont ca viitorul proiect al legii de salarizare unice ii priveste si pe ei.
Emil Boc a spus ca acordul cu FMI prevede patru "conditionalitati majore" pe care Guvernul trebuie sa le indeplineasca: adoptarea, pana pe data de 4 mai, a actului normativ de ajustare bugetara, adoptarea Legii salarizarii unice, a Legii responsabilitatii fiscale, precum si adoptarea Legii privind reforma sistemului de pensii.
Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat, pe 8 aprilie, la Comisia de specialitate din Camera, ca Guvernul si-ar putea asuma raspunderea pe legea unica de salarizare in cazul in care Parlamentul nu va reusi sa o aprobe pana la 30 octombrie si a cerut sprijin politic pentru noile reglementari.
Sarbu a aratat ca legea unica a salarizarii bugetarilor ar trebui sa fie adoptata pana la finalul acestui an, urmand apoi ca actul normativ sa fie implementat in urmatorii trei ani.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului UNJR pierde procesul cu Ministerul Muncii privind suspendarea elaborarii legii unice de salarizare.