Presedintele Asociatiei civice "Dreptate" din Hunedoara, Tiberiu Galambos, a precizat ca alegerile europene din 7 iunie "trebuie sa reprezinte o repetitie generala pentru un referendum pe tema cipurilor, care va fi cerut presedintelui Traian Basescu in toamna". Galambos a precizat ca, pana acum, parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda ar fi strans un numar de 500.000 de semnaturi pentru a solicita declansarea referendumului pe aceasta tema, potrivit NewsIn.

Totodata, Galambos a sustinut ca actualii politicieni trebuie sanctionati deoarece "se fac slugi oarbe ale intereselor straine de nevoile acestui popor". "Sa santionam politicienii mergand cu totii la vot, dar anuland votul! In acest mod, alegerile nu vor mai putea fi fraudate la fel de usor, iar numarul mare de voturi va demonstra nu dezinteresul romanilor fata de soarta tarii si Europei, ci refuzul de a alege politicieni ce nu ne reprezinta interesele", a afirmat liderul mitingului de la un microfon, care a fost cuplat de organizatori la un sistem de sunet.

Cei prezenti au primit si indicatii in privinta modului de a vota: "anularea votului se poate face stampiland de mai multe ori buletinul de vot". "Pentru ca mesajul nostru sa fie si mai clar, indemnam pe toata lumea ca, pe langa sampilarea multipla, sa scrie pe buletinul de vot cu pixul: <refuz cip-ul, refuz dictatura!>", a mai afirmat presedintele Asociatiei civice "Dreptate".