Piesa „Metamorfoze”, dupa Ovidiu, in regia lui Silviu Purcarete, care trebuia sa aiba loc in parcarea din spatele Teatrului „Radu Stanca”, a fost amanata din cauza ca a inceput ploaia cu doar cateva minute inainte de startul spectacolului.

Piesa a fost reprogramata pentru duminica, 31 mai, de la ora 22,00, iar rezervarile si biletele cumparate raman valabile. Insa, o parte din cei 600 de spectatori, cei care nu vor putea viziona spectacolul reprogramat, isi pot primi inapoi banii pe bilet daca se vor prezenta la Agentia Teatrala din Sibiu.

Imediat dupa incheierea piesei lui Silviu Purcarete, in Piata Mare din Sibiu era programata deschiderea oficiala, urmata de un concert Amadeus si un foc de artificii, insa si aceste evenimente au fost amanate.

„Ceremonia de deschidere a Festivalului si concertul Amadeus vor fi reprogramate la o data care va fi comunicata in cel mai scurt timp posibil. Organizatorii doresc sa isi ceara scuze publicului pentru neplacerile cauzate de aceste amanari”, se arata intr-un comunicat de presa al FIST.