" Daca se gasesc deficiente grave, cei de la Protectia Muncii pot opri lucrarile pentru un anumit timp. Insa, constructorul trebuie sa indeplineasca conditiile cerute de lege, pentru ca lucrarile sa fie reluate de urgenta", au declarat, pentru NewsIn, aceleasi surse din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI).

Firma subcontractoare, Marcostruct SRL, angajata de constructorul portughez Lena, ar putea fi principalul vinovat de producerea accidentului grav de la pasajul Baneasa, mai spun sursele.

Procurorii verifica imprejurarile in care a avut loc accidentul de munca de la pasajul Baneasa, dosarul fiind in faza actelor premergatoare, au declarat, sambata, pentru NewsIn, oficiali ai Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1.

Potrivit surselor, procurorii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de articolul 178 din Codul Penal, adica ucidere din culpa, precum si sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de articolele 37 si 38 din Legea 319/2006 a securitatii si sigurantei in munca.

Concret, anchetatorii verifica daca persoanele care aveau obligatia au luat toate masurile legale pentru siguranta in munca, precum si daca au fost respectate de catre persoanele implicate bligatiile si masurile stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca.

Patru muncitori au fost prinsi, vineri, in jurul orei 18.30, sub un mal de pamant inalt de patru metri, un singur muncitor a scapand cu viata. Cauza accidentului ar putea fi lipsa peretilor de sustinere a malurilor