"Bacalaureatul olimpicilor nu are un grad de dificultate diferit decat cel obisnuit, insa este organizat mai devreme pentru ca ei urmeaza sa participe la competitii stiintifice si sportive extrem de importante pe plan mondial. De asemenea, datorita faptului ca sunt elevi de exceptie, ei vor fi admisi cu prioritate la facultate", a precizat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), Marian Banu, pentru NewsIn.

Cei 389 de olimpicii internationali care termina, anul acesta, clasa a XII-a vor da bacalaureatul intr-o sesiune organizata in perioada 23 mai - 4 iunie, la Colegiul National "Delta Dunarii" din Tulcea.

Inscrierea la examen este programata sambata si duminica, iar examenele propriu-zise vor incepe luni, cu proba orala de limba si literatura romana. Pe 3 iunie vor fi afisate rezultatele si vor fi depuse eventualele contestatii, urmand ca pe 4 iunie sa fie afisate rezultatele finale.
Sesiunea obisnuita a bacalaureatului, la care vor participa circa 230.000 de liceeni, este programata in perioada 22 iunie - 9 iulie.