Intre agentii pe care-i vedeti in filme ori despre care cititi in romane si cei care actioneaza in realitate nu prea exista asemanari. De-a lungul timpului, mai multi ofiteri din Directia de Informatii Externe (DIE) au fost indepartati din serviciu pentru amoruri extraconjugale, betii repetate, afaceri oneroase sau pentru homosexualitate - infractiune inainte de 1989. De regula, spionajul romanesc cauta vinovati dupa dezertarea unor agenti importanti. Atunci, izbucnea scandalul si se declansau anchete interminabile. Asta nu insemna insa ca toti cei indepartati au fost si vinovati.

A spart propria masina

Un document din 1978 arata peripetiile unui spion cu misiune in SUA. Omul avea „darul betiei”. Pur si simplu nu se putea abtine. Dupa un chef prelungit la New York, unde a avut intalnire cu o sursa, maiorul a pierdut cheile masinii. In cele din urma, el a spart parbrizul. Credea ca va putea porni automobilul. N-a reusit. Colac peste pupaza, a fost si arestat de politie. La ancheta, dupa ce s-a trezit, spionul a explicat ca nu-i hot pentru ca masina ii apartine. Fireste, a fost eliberat. Nu dupa mult timp, la Washington insa, maiorul nostru s-a imbatat atat de tare, incat s-a intors la rezidenta fara masina. „Nu-si mai amintea unde o parcase”, arata documentul Securitatii.

Dorea sa socializeze in tinuta sumara

Conform dosarului intocmit dupa fuga lui Pacepa, generalul Aurel Florea era un alt spion prieten cu paharul. Insa marea problema nu era generalul, fost sef al rezidentei de spionaj din Washington, cu misiuni si in Marea Britanie, ci sotia acestuia. Doamnei - dezvaluie documentele din arhivele secrete - „ii placea (bautura - n.n.) si mai mult (decat sotului -n.n.), prabusindu-se des in stari profunde de ebrietate si cutreierand ambasada in tinuta sumara in cautarea unui partener de discutii”. Ghinionul a fost ca de mai multe ori i-a iesit in cale chiar ambasadorul Nicolae M. Nicolae, tot ofiter DIE, care n-a apreciat dorinta ei de a „socializa” si l-a atentionat chiar pe seful spionajului de la acea vreme, Nicolae Doicaru, ca este agresat de acesta femeie.

Pentru cauza

Un fost ofiter al Directiei de Informatii Externe mi-a marturisit ca nu cunoaste ca vreun homosexual sa fi fost expulzat din serviciu, dar mai multi ofiteri au fost banuiti de asemenea „apucaturi”. Insa, spunea interlocutorul meu, s-a pus batista pe tambal, mai ales ca, inainte de 1989, daca o persoana era dovedita cu o astfel de orientare sexuala, ajungea la puscarie. Depinde insa cine era cel care intretinea relatii homosexuale si, mai ales, de ce. De pilda, s-a spus ca generalul Mihai Caraman, cel care a spionat Alianta Nord-Atlantica, a acceptat o relatie cu un barbat pentru a obtine informatii secrete. Deh, pentru cauza era permis. Ce i-a iritat insa pe cei care incercau sa descurce itele dupa fuga lui Pacepa? Ei bine, nu atat esecurile spionului Caraman sau o posibila relatie cu un barbat, cat faptul ca era: „Afemeiat, imoral, cunoscut in Directia de Informatii Externe pentru relatiile intime pe care le-a avut cu diferite sotii ale colegilor aflati la post impreuna cu el in strainatate”. Cel putin asa scrie intr-o fisa care-l privea pe fostul spion, datata 22 iunie 1978 si catalogata „Strict secret”. Dupa 1990, generalul Caraman a condus o perioada nou-infiintatul Serviciu de Informatii Externe.