Ministrul a precizat ca, peste circa doua saptamani, va veni la Bran pentru a inaugura noul Muzeu Bran, amenajat la Vama Medievala, unde turistii vor putea admira toate obiectele scoase din castelul Bran, obiectiv turistic care, incepand cu data de 18 mai, va intra in proprietatea lui Dominic de Habsburg, cel caruia i-a fost retrocedat.
„A trebuit sa mutam colectiile de la Castelul Bran, respectand legea privind colectiile si muzeele. Era absolut exclus, nu aveam cum, era absolut ilegal sa las colectiile de la Bran in mainile unor proprietari privati. Indiferent ce vroiau dansii nu se pot face cadouri din bunurile statului. Din acest motiv am mutat colectiile la Vama Medievala si peste cateva zile voi inaugura noul muzeu Bran in aceasta formula“, a declarat ministrul.
Acesta a mai spus ca a luat aceasta masura cu strangere de inima, dar a fost singura masura posibila si legala in situatia in care se afla Castelul Bran. „Este o solutie de avarie, sunt foarte nefericit pentru acest lucru dar nu am avut incotro. Nu vom organiza o deschidere simultana pentru cele doua obiective, pentru ca nu trebuie sa creem confuzie. Speram, totusi ca si Castelul Bran sa ramana in circuitul turistic, astfel ca Branul sa ofere atractii in plus pentru turisti“, a precizat Paleologu.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Paleologu: Pastrarea colectiilor in Castelul Bran ar fi fost ilegala.