“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatei Ion Mihaela in sarcina careia s-au retinut trei infractiuni de inselaciune (din care doua in forma continuata) si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata”, se arata intr-un comunicat al DNA.
Conform rechizitoriului, in perioada noiembrie 2005-august 2007, Mihaela Ion, in calitate de agent de asigurare al S.C. Allianz Tiriac Asigurari S.A., prin mijloace frauduloase, a obtinut pentru sine, in mod injust, sumele de 2.799.244 euro, 11.900 USD si 70.000 de lei, fiind inselate un numar de 109 persoane. De asemenea, in perioada ianuarie-noiembrie 2008, in aceeasi modalitate, a obtinuta suma de 25.500 euro de la alte doua persoane.
Cu alte cuvinte, Mihaela Ion a vandut persoanelor respective un produs financiar fictiv tip asigurare – investitie, modificand, totodata, unele caracteristici ale acestui produs, pentru a crea aparenta garantarii unor randamente de peste 100% pe an.
Pentru a castiga increderea investitorilor, femeia s-a folosit de renumele SC Allianz Tiriac Asigurari prin utilizarea unor inscrisuri care purtau insemnele formale ale societatii, precum si chitante, extrase de cont, formulare tip polite de asigurare care atestau in mod nereal obtinerea unor sume de bani ca urmare a investitiilor facute.
La data de 17 martie 2009, Mihaela Ion a fost retinuta de procurorii anticoruptie pe o perioada de 24 de ore, iar, la data de 18 martie 2009, Tribunalul Municipiului Bucuresti a dispus arestarea acesteia pe o perioada de 29 de zile.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un agent al Allianz Tiriac Asigurari, trimis in judecata pentru un prejudiciu de peste 2,8 milioane de euro.