Duminica, intre orele 12:00 si 14:00 a avut loc o demonstratie simultana in orasele Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca si Targu Mures, in scopul sensibilizarii autoritatilor locale privind adoptarea si aplicarea unei legislatii adecvate pentru protejarea spatiilor verzi, pentru amenajarea teritoriului si pentru respectarea principiilor urbanismului, informeaza NewsIn.
La manifestare au participat reprezentanti ai mai multor organizatii de protectie a mediului, europarlamentari, avocati, precum si alte persoane care lupta pentru dreptul la o viata cat mai putin poluata.
"In ultimele luni s-a discutat intens in Comisia pentru Administratie Publica a Camerei Deputatilor atat despre OUG nr. 114/2008 (privindprotectia spatiilor verzi), cat si despre OG nr. 27/2008 (privind derogarile in urbanism). Desi au existat mai multe dezbateri publice pe
aceasta tema, autoritatile locale invoca argumente interpretabile, iar in destul de multe cazuri se doreste respingerea celor doua ordonante", a mai spus reprezentantul EcoAssist.
De altfel, organizatia va depune, saptamana viitoare, la Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic o mapa cu peste 2.600 de semnaturi, un sondaj si mai multe pozitii oficiale in favoarea adoptarii si aplicarii cat mai rapide a ordonantei privind protectia spatiilor verzi.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 'Evacuat din propriul oras': Salvati spatiile verzi!.