Butoanele de panica sunt conectate la dispeceratul Politiei Comunitare a sectorului, agentii comunitari fiind pregatiti sa intervina la orice solicitare.

Pana la aceasta ora, in unitatile de invatamant din sector au fost instalate 45 de butoane, unul dintre acestea ajutand, recent, la prevenirea unui incident. Mai exact, dispozitivul a fost actionat pentru prima data zilele trecute in scoala generala nr. 184 din strada Erou Stefan Magheri, cand un echipaj al Politiei Comunitare din Bucurestii Noi a ajuns in trei minute la fata locului.

Agentii Politiei Comunitare au constatat ca trei adolescenti, fosti elevi ai scolii, incercau sa intre cu forta in institutie.

Primaria sectorului 1 a fost prima autoritate locala din Capitala care a introdus astfel de masuri pentru siguranta elevilor. Proiectul de instalare a butoanelor de panica, demarat la sfarsitul anului 2008, este initiat de Primaria Sectorului 1, prin Directia Generala de Politie Comunitara Sector 1.