"Sunt inmarmurit. Ne doare inima ca a pierit un confrate. Asa se intampla: alergam toata viata si apoi, deodata, ne stingem...", a spus, pentru NewsIn, Sinulescu.

Ion Dolanescu a incetat din viata, joi dupa-amiaza, in locuinta sa din Capitala, in ciuda eforturilor de resuscitare depuse de medicii sositi la domiciliu.

Irina Loghin, prietena si colega de breasla a cantaretului, a povestit, pentru NewsIn, ca Dolanescu se afla la masa, in locuinta sa, alaturi de un preot, i s-a facut rau si s-a retras in dormitor. "Sunt inmarmurita si nu-mi vine sa cred ca s-a dus. Ma doare sufletul. Nu-mi revin. S-a dus un nume mare, un talent unic", a declarat, la randul ei, Irina Loghin.

Surse din anturajul artistului spun ca Dolanescu suferea de afectiuni cardiace.

Ion Dolanescu, nascut la 25 ianuarie 1944, in Pesinari, judetul Dambovita, este considerat unul dintre cei mai valorosi cantareti de muzica populara romani. A studiat muzica la Scoala Populara de Arte, iar unul dintre fii sai, Ionut, i-a mostenit talentul muzical si a devenit, la randul sau, solist de muzica populara.

Dolanescu a cantat, de-a lungul timpului, alaturi de Maria Ciobanu, Irina Loghin, Maria Tanase si alti numerosi artisti de valoare si ansambluri folclorice. In cariera sa, a inregistrat peste 50 de albume de succes.

A fost deputat in legislatura 2000-2004, ales in judetul Ilfov pe listele partidului PRM.