Sorin Oprescu nu mai vrea sa semneze decizia prin care sa se organizeze o noua etapa a Formulei 3, intrucat „Consiliul General este cel care va trebui sa decida daca acest eveniment va mai fi organizat sau nu”, potrivit unor surse municipale. Intentia primariei de a bloca evenimentul sportiv ar reiesi, sustin unii consilieri generali, si din aprobarea concertului Madonnei in Parcul Izvor pe 26 august, cu doar doua zile inainte de Formula 3, ceea ce ar face imposibila amenajarea traseului circuitului.

Pana in prezent, municipalitatea a organizat doua etape de Formula 3, in 2007 si in 2008. Acum doi ani, evenimentul a fost aprobat prin semnatura fostului primar general Adriean Videanu, iar in 2008, de Sorin Oprescu, chiar daca edilul-sef declara in primavara anului trecut ca municipalitatea cauta o „solutie legala pentru desfasurarea etapei de Campionat Mondial FIA GT 2008” si a precizat ca, in 2007, aceasta cursa a fost organizata fara o baza legala.