„Impactul a fost unul foarte puternic, soferul autoturismului de 19 ani si pasagerul din dreapta, de 20 de ani, si-au pierdut viata pe loc, iar alte noua persoane, au fost ranite. Accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza neatentiei si a oboselii, pe fondul lipsei de experienta a conducatorului auto, care avea permisul de doar cateva luni”, a declarat luni, inspectorul Iulian Munteanu, din cadrul SPR Vaslui.
La locul accidentului s-a deplasat echipa de descarcerare a Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta, iar mai multe ambulante au transportat victimele la spital. Doi dintre raniti, pasagerul din spate al autoturismului si un calator din microbuz au fost transferati la o unitate sanitara din Iasi, in stare critica.
„La Unitatea de Primire Urgente au fost aduse noua persoane ranite intr-un accident de circulatie, cu multiple traumatisme, victime ale unui accident rutier. Doua dintre victime, aflate in stare critica, au fost trimise la Iasi, iar restul ranitilor sunt internati in sectiile spitalului, doi dintre ei, necesitand interventii chirurgicale”, a declarat dr. Madalina Calciu, din cadrul UPU Vaslui. Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a produs accidentul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Doi morti si noua raniti, intr-un grav accident rutier petrecut in Vaslui.