Organizatii de tineret si bisericesti au organizat marsul care are drept traseu Piata Avram Iancu, Bulevardul 21 Decembrie, maghiarii ajungand in jurul orei 12:30 la Biserica Sf. Mihail din Piata Unirii, unde va avea loc o slujba religioasa, relateaza NewsIn.

Printre participantii la mars s-a numarat si tanarul Leszai Lehel, care a fost agresat anul trecut, pe 15 marti de 3 indivizi, pentru ca purta steagul Ungariei.

"Sper sa fie liniste, sa nu avem probleme. Am auzit ca Noua Dreapta va avea un mars, dar sa speram ca nu ne vom intalni si nu o sa ne provoace. Noi nu o sa provocam", a declarat tanarul, adaugand ca, dupa ce a fost agresat anul trecut, cei 3 tineri au fost amendanti cu cate 3000 de lei.

Participantii la mars au avut la ei steaguri ale Ungariei si un steag al secuilor. Inspectoratul de Politie al judetului Cluj a anuntat ca circa 230 de politisti vor patrula astazi pe strazile municipiului Cluj-Napoca, la care se adauga circa 200 de jandarmi care vor asigura, si ei, ordinea si linistea publica.

Filiala Cluj a organizatiei Noua Dreapta organizeaza de asemenea un mars pe o artera paralela cu cea pe care merg etnicii maghiari, tot in centrul muncipiului Cluj-Napoca. La ora transmiterii acestei stiri, circa 30 de persoane se adunasera deja la monumentul memorandistilor de pe Bulevardul Eroilor, bulevard pe care participantii vor marsalui pana la statuia lui Avram Iancu, din piata cu acelasi nume. Marsul este dedicat memoriei lui Avram Iancu si luptei pentru libertate a romanilor din Ardeal.

La marsul organizat de etnicii maghiari participa si viceprimarul Laszlo Attila, liderii comunitatii locale si membrii mai multor confesiuni, printre care unitarieni, evanghelici, reformati si romano-catolici,.