Potrivit cercetarilor Politiei Rutiere, accidentul a avut loc in jurul orei 23.45 si este vorba despre o culpa comuna, atat pentru ca ambii soferi consumasera bauturi alcoolice, cat si pentru ca jandarmul, de 33 de ani, care rula cu un autoturism Opel, nu a acordat prioritate, iar celalalt sofer rula cu o viteza excesiva.

Impactul dintre cele doua masini a fost foarte violent, autoturismul Opel fiind proiectat la 100 de metri departare de locul accidentului. Motorul acestei masini a fost dislocat de pe caroserie si aruncat la mare distanta, relateaza NewsIn.

Acul kilometrajului de bord al masinii Audi s-a blocat in jurul valorii de 263 de kilometri pe ora.

Imediat dupa impact, jandarmul a murit pe loc, iar colegul sau aflat pe locul din dreapta a suferit traumatisme grave, la fel si celelalte doua persoane aflate in Audi.

Probele recoltate de politisti de la soferi au relevat faptul ca jandarmul, aflat in civil, avea 0,16 alcolemie, iar celalalt avea 0,43. Acesta din urma este cercetat si pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.

In masina Audi, politistii au gasit o pusca de vanatoare, pentru care exista permis, si o sabie.