Trenul va circula pe traseul Gara de Nord-Mogosoaia-Balotesti. De la Balotesti, calatorii vor lua autobuzul, pe o distanta de circa 800 de metri pana la Aeroportul Otopeni.

"Autobuzele care vor transporta calatorii de la gara catre Aeroportul Otopeni vor fi din cadrul firmelor private care opereaza in prezent pe aeroport. Una dintre firmele private este Filaret", a declat Constantin Axinia, potrivit NewsIn.

Subsecretarul de stat, Constantin Axinia, a mai declarat ca circulatia pe relatia Gara de Nord-Otopeni se va deschide oficial miercuri, 4 martie, lucrarile la gara fiind terminate si transportul auto pana la Otopeni asigurat.

Distanta totala a traseului, de la Gara de Nord pana la Aeroportul Otopeni, este de 23 de kilometri.

Potrivit oficialului MTI, pretul biletului de calatorie pe ruta Gara de Nord- Corbeanca va fi de 6 lei. "Vom incerca sa includem in permisul CFR si pretul biletului de autobuz pentru cele doar cinci minute de transport din si inspre Aeroportul Otopeni" a mai spus Axinia pentru NewsIn.