Incindentul s-a produs, marti, in cancelarie, unde elevul de 17 ani a fost chemat de profesor pentru ca a deranjat ora. Impreuna cu tatal sau si cu diriginta, baiatul a fost dus in fata directorului. La un moment dat, elevul a sarit asupra profesorului si l-a lovit cu pumnii in fata. Dupa ce a fost calmat, au continuat discutiile, dupa care elevul a inceput din nou sa-l loveasca pe profesor.

"Niciodata in toata cariera mea nu mi s-a intamplat sa asist la asa ceva. Este greu de imaginat. Soarta elevului va fi decisa in urma unei sedinte a Consiliului Profesoral, care se va intruni in regim de urgenta”, a declarat directorul Dorin Chira, conform NewsIn.

In urma agresiunii la care a fost supus, profesorul si-a scos certificat medico-legal, iar cazul este cercetat acum de Politie. „Din primele cercetari efectuate in acest caz, s-a stabilit identitatea agresorului, respectiv un elev in varsta de 17 ani, domiciliat in municipiul Medias. Pe fondul tensiunilor create, reclamantul a fost lovit cu pumnul in zona fetei de catre elev, fiindu-i cauzate mai multe leziuni corporale”, spun politistii.

In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale acordate profesorului, urmeaza sa se faca incadrarea faptei. Cercetarile sunt continuate de catre politistii Biroului Investigatii Criminale Medias.