Potrivit martorilor, Eugen Maneata a mers in timpul pauzei sa-si caute un prieten care se afla la atelierul de mecanica. La un moment dat, liceanul a bagat mana intr-un strung care functiona, masinaria zdrobindu-i bratul stang aproape de umar.

Cadrele medicale de la urgenta Spitalului de Pediatrie Pitesti l-au diagnosticat cu fractura de gradul IV si au decis sa-l transfere pe elev la un spital din Bucuresti, unde are sanse mai mari sa isi salveze mana.

Maistrul care avea ore la atelierul unde a avut loc incidentul a povestit ca adolescentul si-a mai cautat amicul cu zece minute inainte de accident, insa a fost dat afara pentru ca nu avea ce sa caute acolo.

Cazul elevului grav accidentat va fi analizat in consiliul directoral si a fost sesizat deja si Inspectoratul Scolar Judetean Arges.