Oficial, Draganesti-Olt are statut de oras. Vreo 15.000 de suflete traiesc acolo. Dar de fostul spital, transformat de cativa ani in „centru de sanatate“, depind vreo 56.000 de persoane, fiindu-i arondate si 13 comune. Cladirea careia ii cade tencuiala este chiar in centrul orasului. Cand ploua, prin acoperis se infiltreaza apa si balteste in saloanele de la etajul 1.
Curtea in paragina e un teren castigat de fostii proprietari, dar care au fost oameni de treaba si ii lasa pe cei de la spital sa treaca pe acolo. Cladirea a fost in anii ’60 un sediu al comitetului raional al PCR.
Doar un semn de circulatie cu litera H iti semnaleaza ca acolo este o unitate medicala. Policlinica si biroul sefilor sunt intr-o alta cladire, putin mai departe. Mari emotii au avut cei din spital cand au aflat de ordonanta guvernului Boc cu interdictia cumulului de pensie cu alte venituri de la stat.
Daca ar fi apucat sa o aplice, centrul ar fi trebuit sa se inchida. Pentru ca trebuia sa renunte la unicul medic pediatru, un pensionar, si ar fi pierdut una dintre cele doua specialitati medicale. Legal, un astfel de centru nu poate functiona cu mai putin de doua specialitati. Iar la Draganesti au mai ramas chiar doua.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului La Spitalul Draganesti garzile le fac asistentele.