Femeia, care locuieste intr-un sat din Bihor si mai are acasa noua copii, a cerut medicilor ca nefericitul eveniment sa nu fie facut public. Ea s-a internat la Maternitatea Oradea saptamana trecuta pentru a-si aduce pe lume gemenii, asa cum ii spusese ginecologul care ii supraveghease sarcina.
Femeia a dorit sa nasca natural, insa medicii nu au reusit sa extraga copilul si, pentru a nu pune in pericol viata mamei, au decis sa recurga la operatie prin cezariana. Atunci au descoperit ca bebelusul avea doua capete.
"Avea o malformatie foarte grava, incompatibila cu viata. Familia ne-a interzis sa dam declaratii despre acest caz, pentru ca locuiesc intr-un sat si nu vor sa fie aratati cu degetul. Copilul, un baiat, s-a nascut mort. Avea doua capete lipite de torace. Nu avea nici plamani, inima era si ea deformata. Nu avea cum sa supravietuiasca”, a declarat Valeria Filip, medicul care a asistat la nastere, care este in acelasi timp si directorul medical al Materintatii Oradea.
Aceasta nu a dorit sa divulge numele medicului ginecolog care a supravegheat gravida. “La ecografie, in prima faza, medicul a presupus ca femeia va avea gemeni. Dar nu a prea mers la control”, a spus Valeria Filip.
Colegiul Medicilor Bihor nu a primit nicio sesizare in acest caz. "Nu stim nimic. Familia poate sa depuna o sesizare in cazul in care il suspecteaza de malpraxis pe medicul ginecolog care a supravegheat gravida" a precizat dr. Ovidiu Burta, presedintele Colegiului Medicilor Bihor, care a adaugat tosusi, ca organismul se va autosesiza in acest caz.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O femeie din Bihor a nascut un copil cu doua capete.